Raikkonen: „Cineva ar trebui să-i tragă un pumn în față lui Perez”

Raikkonen:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pilotul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault) a comentat în stilul său caracteristic incidentul avut cu Sergio Perez (McLaren-Mercedes) la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, finlandezul fiind de părere că o bătaie este mai folositoare decât o discuție cu sportivul mexican, informează BBC.

În turul 69 al cursei care a avut loc duminică, Perez a încercat să obțină poziția a cincea deținută de Raikkonen și a declanșat atacul, pe exterior, înaintea șicanei de pe circuitul stradal din Monte Carlo. Însă finlandezul a strâns breșa prin care Perez încerca să depășească și cele două mașini au intrat în contact. Monoposturile au avut de suferit, Raikkonen alegându-se cu o pană la pneul stânga-spate, iar Perez cu aripa-față avariată. După o trecere pe la boxe, finlandezul a reușit să prindă locul 10 și să obțină un punct pentru Lotus, în timp ce Perez a fost nevoit să abandoneze cu patru tururi înainte de final.

Mexicanul l-a considerat vinovat pe pilotul Lotus pentru incident: „Kimi nu mi-a lăsat loc. Am atins parapetul la intrarea în viraj pentru că nu am avut loc să trec. A fost o mare rușine, într-adevăr. I-am depășit pe Jenson Button (n.r. – coechipier cu Perez la McLaren) și pe Fernando Alonso, și Jenson m-a depășit pe mine acolo. Trebuie să lași ceva spațiu”.

Accidentul suferit l-a îndepărtat pe Raikkonen, locul 2 în clasamentul general, de liderul Sebastian Vettel, care a terminat pe poziția secundă la Monte Carlo. „Iceman” nu și-a ascuns furia după Grand Prix-ul monegasc și s-a enervat mai tare când a auzit versiunea mexicanului.

„M-a lovit din spate și aste e tot. Dacă el crede că a fost vina mea că el a intrat prea tare în viraj înseamnă că nu are habar despre ce vorbește. Nu este pentru prima dată când lovește pe cineva în cursă. Pare că el se așteaptă ca lumea să fie întotdeauna atentă la ce ar putea face el, apoi să se dea la o parte sau să meargă drept ca el să nu lovească pe nimeni când intră prea rapid în viraj. A fost cu adevărat o zi dezamăgitoare. Din cauza unei manevre stupide a lui Sergio am pierdut multe puncte față de Sebastian în clasamentul piloților și nu-mi permit să pierd teren în modul ăsta. Bine măcar că am luat un punct la final”, a declarat Kimi Raikkonen.

Întrebat dacă piloții ar trebui să discute cu Perez, Raikkonen a răspuns: „Nu ajută. Poate cineva ar trebui să-i tragă un pumn în față”.

Un alt pretendent la titlul mondial, Fernando Alonso de la Ferrari, nu are nici el o impresie bună despre Perez. În turul 47, Alonso a fost obligat de comisarii cursei să cedeze locul 6 lui Perez, considerându-se că anterior spaniolul a tăiat șicana ca să-și apere poziția la un atac al mexicanului.

„Nu vreau să dau atenție la asta. Perez are mașina parcată în Rascasse și acesta este singurul comentariu pe care îl fac. El a fost norocos anul acesta la două sau trei incidente. În Bahrain, aproape că a intrat în contact cu Jenson, iar eu a trebuit să ies în decor ca să nu mă lovească. Aici, am tăiat șicana ca să evit din nou contactul cu el. Kimi nu a fost norocos, nu a putut să evite atingerea monoposturilor, dar la final Perez a abandonat. Doar echipa McLaren trebuie să fie fericită cu el, noi, ceilalți, trebuie să ne facem treaba”, a spus ironic pilotul Ferrari.

Marele Premiu al Principatului Monaco a fost câștigat de Nico Rosberg de la Mercedes, urmat de piloții Red Bull, Sebastian Vettel și Mark Webber. Vettel și-a extins avansul în clasamentul piloților față de Raikkonen și Alonso, locul 7 la Monte Carlo. Tripul campion mondial a acumulat 107 puncte, fiind urmat de Kimi Raikkonen, cu 86 de puncte și de Fernando Alonso, cu 78 de puncte.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×